Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorin Alexandrescu

Săptămâna trecută s-a reuşit punerea bazelor în vederea înființării de Parteneriate Publice-Privare între Primaria Dorohoi și potențiali investitori care își doresc să facă ceva atât în Dorohoi cât și în zona Dorohoiului.

În urma deplasării primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, la Bucureşti s-au pus bazele colaborării cu Direcția de la Guvernul României care coordonează Parteneriatele Publice-Private. Astfel procedurile Parteneriatelor Publice-Private se vor face prin supravegherea acestei Direcții de la Guvernul României, lucru va evita anumiți pași greșiți.

„Săptămâna trecută am fost la București la Direcția care coordonează Parteneriatele Publice-Private cu o problemă concretă în care am solicitat sprijinul pentru crearea unui Parteneriat Public-Privat. Aici m-am referit la acea secție de recuperare pe care o doresc la nivelul orașului Dorohoi. Totuși nu este singurul Parteneriat Public-Privat pe care doresc să îl fac în municipiul Dorohoi și de aceea am discutat și alte lucruri în vederea sprijinului pentru alte Parteneriate Publice-Private.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Un Parteneriat Public-Privat înseamnă că partea publică, adică Primăria, vine cu o clădire, un teren, un spațiu, etc, iar partenerul din sfera privată vine cu banii, cu ideea și ceea ce vrea să facă acolo. Se naște un proiect, se scoate la licitație ideea iar cel care oferă cele mai bune condiții câștigă și se crează un parteneriat între aceste două părți. Cu acest lucru Primăria urmărește să rezolve anumite probleme din sfera serviciilor, facilităților, utilităților, locurilor de muncă, asistență medicală, învățământ etc.

Cu aceste proiecte Primăria nu urmarește neapărat obținerea profitului ci oferirea unor utilități, servicii sau locuri de muncă. Totodată aportul public cu care vine Primăria, clădire, teren, spațiu, etc, va rămâne Primariei chiar dacă se încheie acest Parteneriat Public-Privat și nu se pierd valorile ci chiar se multiplică și  se adaugă în timp câte ceva.

„Având în vedere toate aceste elemente, eu consider că Parteneriatele Publice-Private ar fi o posibilitate de dezvoltare a orașului. Totodată aceste proiecte trebuie foarte bine managerizate pentru ca la capătul acestor acțiuni să găsim parteneri care să intre cu Primăria în această afacere. Pentru acest lucru, după ce m-am întors de la București, sesizând că asta este „gura de oxigen” pe care poate sa o aibă în viitor Dorohoiul, am comunicat angajaţilor Primăriei că proiectele trebuie să aibă manageri de proiect bineinstruiți, lucru care se poate face prin niște cursuri de perfecționare.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu.

După această idee lansată de edilul șef, peste 30 de persoane și-au exprimat dorința de a face acest curs de perfecționare. Într-o primă fază aceste cursuri vor fi făcute de patru persoane pentru a demonstra firmei care se ocupa cu acest lucru că solicitarea Primăriei Dorohoi nu este fără fundament, urmând ca firma care face cursurile să vină la Dorohoi și să predea aceste cursuri cu cele 30 de persoane, pentru a evita niște cheltuieli foarte mari.

„Aceste cursuri se adresează și tuturor celor care vor să îl facă, acest lucru fiind posibil pentru o anumită sumă de bani stabilită de firma respectivă. Primele demersuri au fost deja făcute și primii patru oameni vor pleca la cursuri, iar între timp am luat legătura cu cei de acolo și a ramas să stabilim data când aceste cursuri vor fi la Dorohoi.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Cei care doresc să facă aceste cursuri pot veni cu o cerere și cu date de identificare la Primăria Dorohoi, pentru a putea fi programați. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorin Alexandrescu
DorohoiNews.ro, 16-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro